Ziua Naţională a Greciei la Facultatea de Litere

Posted on 28 martie 2014 | in Ştiri | by

greciaLa 26 martie 2014, studenţii de la specialitatea limba şi literatura română – limba greacă, Facultatea de Litere, USM, au participat la masa rotundă organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei.

\r\n

La acest eveniment s-au manifestat pentru prima dată studenţii anului I (în special Haraz Anastasia, Gâştemulte Maria şi Negară Veronica), care au relatat în limba greacă despre aşezarea geografică a Greciei, semnificaţia drapelului şi a stemei acestei ţări. Studentele anului II au avut ingenioasa idee de a purta haine în culorile drapelului Greciei (albastru şi alb), iar Saratean Irina, Ţurcan Valeria şi Scrinciuc Doina au delectat ascultătorii cu slide-uri despre felul în care se sărbătoreşte Ziua Naţională a Greciei (se organizează parade, concerte, mese etc.). Studenta anului III, Berdaga Tatiana a prezentat un scurt istoric al revoluţiei de la 1821, pornind de la situaţia social-politică din Principatele Româneşti până la realitatea din Grecia din acea perioadă.

\r\n

Aşa cum încă din antichitate grecii au pus accent pe muzică şi dans, studenţii de la specialitatea limba şi literatura română – limba greacă au interpretat câteva piese greceşti, reuşind, în felul acesta, să creeze atmosferă de sărbătoare.

\r\n

TAGS: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ştiri

ORARUL ORELOR DE SINTEZĂ În atenția studenților din anul de absolvire! Orele de sinteză se vor desfășura în perioada...
TEST ANTIPLAGIAT În atenția absolvenților ciclului I Licență și ciclului II Master! Vă rugăm să prezentați, până...
ORARUL LECȚIILOR, ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ În atenția studenților din an. I-III, forma de învățământ cu frecvență redusă! Orarul lecțiilor și...
ORARUL EXAMENELOR DE LICENȚĂ, PROMOȚIA 2019 În atenția studenților și masteranzilor Facultății de Litere! Examenele de absolvire, la nivel licență și...
ORARUL EXAMENELOR DIN SESIUNEA DE VARĂ, CICLUL II MASTER În atenția masteranzilor Facultății de Litere! Vedeți aici Orar_sesiune_vara_MASTER_2018-2019.  Vă urăm succes!

Universitatea de Stat din Moldova

colaj